Toamnă

Din nou frig, nori şi vânt. În Paris nu mi-a plăcut la 15 grade şi ploaie, dar aici abia aşteptam. Să port pardesiu şi pantofi din nou, să mi se ciufulească părul şi să nu-mi placă, dar mi-era dor.
1 septembrie înseamnă că mai e o lună de vacanţă. O lună din care voi petrece trei sferturi învăţând la Istoria Angliei, but whatever..
1 septembrie înseamnă că mai e puţin şi e ziua mea. 20 de ani! Mă uitam ieri la Edward Omul-Foarfecă şi, pe lângă eterna problemă (de ce n-au tradus Mâini-de-Foarfece), mi-am dat seama că şi filmul ăla are tot 20 de ani. Wow. Mult.
E vremea ceaiurilor de mai multe ori pe zi şi a băilor la prânz şi a statului cu o carte în braţe în plapumă, cu şosete în picioare, evident.
Ar trebui să fie vremea când mă gândesc ce vreau de ziua mea, dar mi-am creionat o listă de acum câteva luni (sub poza de profil, just in case).
Am avut o vară normală pentru mine, punctată de câteva experienţe interesante, dintre care cea mai importantă excursia prin Europa de 16 zile. Superb. Dar asta e altă poveste.
Aseară după 12 terminasem deja Tigrul alb de Aravind Adiga (recomand), şi cum n-aveam somn, m-am hotărât să nu mai amân ce tot spuneam încă de când eram în excursie, şi anume să recitesc Scris pe trup. Una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit vreodată, aşa că am dat drumul la Placebo, m-am făcut ghem pe scaun, şi cu genunchii la piept am citit vreo 70 de pagini până să simt că mă ia somnul. Nu pot să mai adorm dacă nu sunt foarte obosită, aşa că seara trebuie să mă epuizez. Din păcate, nu pot să învăţ după 6, deci opţiunea asta iese din calcul. Dar revenind la cărţi.
Înainte să plec în excursie am trecut pe la bibliotecă şi mi-am luat de citit pentru 3 săptămâni. Ţin minte şi acum argumentul pe care l-am avut în faţa raftului când am ales Tu nombre escrito en el agua, de Irene Gonzalez Frei: asta o iau în caz că mă apucă melancolia pe acolo. Am ales-o strict după titlu, nu ştiam nimic de autoare (care e de fapt un nom de plume), nici despre carte. Abia în autocar m-am obosit să citesc prezentarea de pe copertă, şi să văd că trebuia să fie "roman erotic". Asta e, îmi zic eu, o să stau fără carte pentru stări mai speciale. Cât m-am înşelat!
Am început-o în ziua dinainte să mergem în Lyon, pe o pajişte într-un sătuc din Franţa. Mi-a luat fix un paragraf să-mi dau seama că înainte de a fi "roman erotic", va fi cartea la care o să vărs râuri de lacrimi. Nu cred că am terminat 3 pagini înainte să mă dezlipesc de grup şi să mă duc să citesc singură pe un drumeag ce ducea spre lac, învăluită în umbră. A fost cea mai frumoasă carte pe care am citit-o eu. Mai frumoasă decât Spuma zilelor, care avea acest titlu înainte. Acasă am văzut că e tradusă şi în română, dar o s-o caut tot în spaniolă, vreau să am cartea asta şi s-o recitesc de fiecare dată când vreau. Mă gândeam să le întreb pe tipele de la bibliotecă de unde au făcut rost de o aşa bijuterie..dar nu chiar.
1 septembrie, şi nu vorbim de două luni. Record personal much? 31 august, şi au trecut 5 luni. O eternitate.
Vreau să înceapă şcoala. Anul trecut pe 1 octombrie eram la IAMX. Acum voi fi la Nero. Destul de corect, zic eu.